Service International : Dacia : Renault : Fiat : Jeep

Asigurari RCA

Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, publicată în Monitorul Oficial nr. 826 din 12 noiembrie 2014 (M.Of. nr. 826/2014).

În vigoare de la 01.01.2015

În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. b), precum şi ale art. 6 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,potrivit deliberărilor Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară din data de 21 octombrie 2014.

 

TITLUL I

Contractul de asigurare de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor şi autorizarea asigurătorilor pentru practicarea asigurării RCA

CAPITOLUL I

Prevederi generale

Art. 1.

(1) În conformitate cu prevederile art. 49 din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu modificările şi completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asiguraţii răspund delictual faţă de terţe persoane. Nu intră sub incidenţa asigurării răspunderea decurgând din executarea unui contract de transport de bunuri efectuat cu titlu oneros.

(2) Contractul de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule acoperă răspunderea civilă delictuală a proprietarului sau a utilizatorului unui vehicul pentru prejudiciile produse unei terţe părţi prin intermediul vehiculului.

(3) Condiţiile contractuale pentru asigurarea obligatorie RCA sunt reglementate de prevederile Legii nr. 136/1995, cu modificările şi completările ulterioare, şi de prezenta normă.

Art. 2.

În înţelesul prezentei norme, termenii şi expresiile de mai jos au următoarele semnificaţii:

1. avizare de daună – procedură prin care păgubitul înregistrează la asigurător o pretenţie de despăgubire, pe baza unor documente din care rezultă producerea unui eveniment acoperit prin poliţa de asigurare;

2. bonus-malus – sistem prin care asiguratul/utilizatorul se încadrează în una dintre clasele de bonus (ceea ce conduce la reducerea primei de asigurare) sau în una dintre clasele de malus (ceea ce conduce la majorarea primei de asigurare), în funcţie de istoricul de daunalitate realizat de asigurat/utilizator în perioada de referinţă;

3. emitere electronică – subscrierea poliţei RCA simultan cu înregistrarea şi stocarea instantanee în sistemul informatic al asigurătorului a datelor cuprinse în poliţă;

4. indexarea tarifelor de primă – majorarea uniformă de către asigurătorul RCA a tarifelor de primă cu acelaşi procent;

5. poliţă de asigurare RCA – forma scrisă a contractului de asigurare obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule;

 

Contiuare :   AICI

PENTRU O OFERTA PERSONALIZATA, VA RUGAM SA COMPLETATI URMATORUL FORMULAR, URMAND CA IN SCURT TIMP SA O PRIMITI: